De ce nu a avut Cristi Balaj curajul să intre în loja patronului Nelu Varga, după CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-2

De ce nu a avut Cristi Balaj curajul să intre în loja patronului Nelu Varga, după CFR Cluj - Universitatea Craiova 1-2
  • Publicat:

Cristi Balaj nu a avut curaj să intre în loja patronului Nelu Varga după ce CFR Cluj a fost învinsă în Gruia de Universitatea Craiova, 1-2. Din cauza acestei înfrângeri ardelenii au coborât pe locul patru, dar la un punct distanța de poziția secundă.

La sfârșitul meciului, președintele celor de la CFR Cluj a acuzat arbitrajul! În prima etapă a play-off-ului, oltenii au reușit să obțină cele trei puncte împotriva clujenilor, după golurile marcate de Stefan Baiaram și Alexandru Mitriță.

De ce nu a avut Cristi Balaj curajul să intre în loja patronului Nelu Varga, după CFR Cluj – Universitatea Craiova

Președintele clujenilor a fost întrebat dacă a vorbit cu patronul echipei după eșecul cu Universitatea Craiova, iar Cristi Balaj a declarat că nici nu a avut curajul să intre în loja patronului.

„Nici n-am avut curajul să intru la el. Eram și eu nervos, supărat. Chiar și pe evoluțiile unor jucători. Nu dau nume, dar am anumite dezamăgiri și în sistemul defensiv, și în cel ofensiv. Eram nervos și nu știu cum reacționez când sunt supărat. Nu e cel mai înțelept. Nu e un moment potrivit”, a declara Cristi Balaj la Prima Sport.

Cristi Balaj consideră că rezultatul primei reprize al partidei cu echipa pregătită de Petev a fost unul mincinos deoarece echipa sa a ratat foarte multe ocazii și nu ar fi trebuit să intre cu dezavantaj la pauză.

„E cel mai mincinos rezultat din acest campionat. N-am mai văzut un meci în care o echipă să rateze atâtea ocazii și să fie condusă la pauză”, a mai spus fostul arbitru.

Cristi Balaj este nemulțumit de arbitraj după înfrângerea suferită contra celor de la Universitatea Craiova

Cristi Balaj a avut nemulțumiri la adresa lui Andrei Chivulete deoarece acesta nu a acordat un penalty, după un contact dintre Vasile Mogoș și Andrei Ivan.

Fostul arbitru a spus că în urmă cu două etape Andrei Chivulete a oferit un penalty împotriva celor de la CFR pentru un contact care nu a fost la fel de dur ca cel al lui Vasile Mogoș și Andrei Ivan.

„N-a fost gol la acea fază. Mingea trebuie să depăşească linia porţii cu întreaga circumferinţă. În minutul 62, Mogoş încearcă să alerge la minge, fuge pe lângă Ivan şi jucătorul craiovean, fără intenţia de a juca mingea, sare direct îl Mogoş cu scopul de a bloca deplasarea.

Acelaşi arbitru, la Galaţi, pentru mult mai puţin, acum două etape, a acordat o lovitură de pedeapsă împotriva noastră. Apărătorul, fără intenţie de a juca mingea, intră în contact cu Mogoş. Nu ştiu dacă am descris bine sau sunt alte opinii. Dar este vina noastră. Avem un arbitru care face asemenea greşeli majore în mod repetat, mai ales când e vorba de CFR Cluj… Lăsând la o parte că a iritat şi spectatorii”, a mai spus președintele celor de la CFR Cluj, pentru sursa anterior menționată

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Penthouse-ul de 500.000 € al Loredanei Chivu a fost ”devalizat”! Imagini HALUCINANTE!
Penthouse-ul de 500.000 € al Loredanei Chivu a fost ”devalizat”! Imagini HALUCINANTE!
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că…
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei în casă, apoi abandonată într-o râpă
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei în casă, apoi abandonată într-o…
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul nostru o lua de la zero
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul…
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Devine interzis în România. Klaus Iohannis a luat decizia astăzi, 29 mai
Devine interzis în România. Klaus Iohannis a luat decizia astăzi, 29 mai
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
×